Membru ALZIAR: braila
Judeţul Brăila este aşezat în sud-estul României, în Câmpia Bărăganului. Dunărea şi lacurile de crov, văile Buzăului, Siretului şi Călmăţuiului domină peisajul brăilean. Balta, Bărăganul şi luncile râurilor au asigurat condiţii prielnice de viaţă comunităţilor umane care s-au succedat pe acest teritoriu al Câmpiei Bărăganului, din preistorie şi antichitate până în epoca medieval timpurie. Situl arheologic de la Brăiliţa, aflat pe terasa înaltă a Dunării, foarte aproape de confluenţa celor două braţe ale fluviului, oferă informaţii esenţiale despre evoluţia istorică a aşezărilor, despre modul de viaţă specific al populaţiei, despre componenţa spirituală.
Necropola de inhumaţie, utilizată de la finalul eneoliticului la începutul epocii bronzului, este cea mai mare şi mai bogată ca inventar din estul României. Ea oferă date despre schimbările de ordin demografic, ocupaţional şi cultural provocate de migraţiile periodice ale populaţiilor din stepele nord pontice. Începând cu secolul al XII-lea p. Chr. populaţia s-a mutat spre sud, iar aşezarea
s-a extins treptat pe amplasamentul de astăzi al oraşului vechi. Cele mai multe monumente istorice se află concentrate în municipiul Brăila, oraşul de reşedinţă al judeţului. Ele atestă transformările urbanistice şi arhitecturale ale oraşului recunoscut ca una dintre cele mai vechi aşezări urbane ale Ţării Româneşti, atestată documentar la 20 ianuarie 1368, într-un Privilegiu acordat negustorilor braşoveni de către Vladislav Vlaicu - Domnul Ţării Româneşti. În document, numele Brăilei apare în două locuri : « excepta via Braylan » (cu excepţia drumului Brăilei) şi « per dictam viam Braylam » (pe amintitul drum al Brăilei). Într-o hartă din aceeaşi perioadă, numele localităţii apare sub forma Brigala, surse mai târzii menţionând  varianta Brillago sau, aşa cum apare într-o cronică despre istoria otomanilor, Ibrail / Berail. La sfârşitul secolului XIV-lea, Brăila este pomenit în relatarea  bavarezului Johann Schiltberger, care vorbeşte despre « ein Stadt Uerebeyl ».
În secolul al XV-lea găsim numele Brăilei sub forma Breil, într-o menţiune a Cancelariei voievodului « Tibor din Transilvania ». O altă formă a numelui e prezentată într-o hartă ce însoţea tratatul Codex Latinus Parisinus: Baradigo, « loc deşert în care locuiesc numai pescarii ». În surse din secolul al XVI-lea, Brăila  apare sub forma de Brăila no şi Brelago.
Centrul istoric al municipiului Brăila este rezervaţie de arhitectură şi urbanism, inclusă în lista naţională a monumentelor istorice.
Valoarea urbanistică a Brăilei este exprimată prin trei caracteristici: prezintă continuitate de locuire; include în structura sa cele trei aspecte ale evoluţiei localităţii: dezvoltare spontană, organică (de până la 1829), intervenţia modernizatoare prin planul de sistematizare al oraşului de la 1834 şi extinderea în etape, pe baza unui plan prestabilit, ce ţine cont de structura deja existentă; conservă, cu puţine modificări şi de dată recentă, întreaga zestre a fondului clădit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX.
Brăila este singurul oraş care poate oferi, la scară naturală, imaginea evoluţiei istorice, economice şi urbanistice a unei aşezări româneşti din perioada modernă. A evoluat de la satul de pescari care era în jurul anului 1300, la portul unor intense schimburi comerciale, odată cu deschiderea principalului drum al ţării, ce lega Braşovul cu Brăila  şi de aici cu Marea Neagră.
În timpul administraţiei turceşti (1540-1829) a fost ridicată cetatea Brăilei, cea mai puternică fortăreaţă turcească de la Dunărea de Jos, dar portul şi-a păstrat importanţa, menţinând legăturile comerciale tradiţionale. În aceeaşi perioadă Brăila era centrul spiritual al tuturor creştinilor aflaţi în teritoriile ocupate de turci. Aici se afla Mitropolia Proilaviei.
Anul 1829 a însemnat debutul emancipării oraşului şi portului, la temelia căreia a stat dărâmarea cetăţii. Brăila a fost reconstruită după un plan urbanistic modern, care conferă unicitate oraşului. Acesta a sistematizat aşezarea medievală şi a pus în valoare terenul în pantă, orientat sub forma de amfiteatru spre Dunăre. Oraşul a luat înfăţişarea unui evantai pe care Dunărea îl deschide spre câmpie. Cosmopolitismul populaţiei brăilene (o treime din locuitorii oraşului erau în 1891 cetăţeni străini), situaţia prosperă a acesteia, atracţia exercitată de civilizaţia occidentală, în special de cea franceză, au determinat concepţia urbanistică şi arhitectura oraşului. O legislaţie clară, un regulament pentru construcţii detaliat şi o structură administrativă care urmărea respectarea lor, au făcut posibilă înălţarea, la gurile Dunării, a unui oraş european. Proiectul de sistematizare prevedea ca în piaţa centrală construcţiile să aibă trei nivele, iar faţadele să fie executate după un plan impus, pentru ca acestea să constituie o podoabă pentru oraş. Grădina din piaţă, amenajată la sfârşitul secolului al XIX-lea după modelul unui parc englezesc îşi găseşte corespondent în Piaţa Poligon şi se prelungeşte spre Grădina Mare într-un spaţiu deopotrivă natural şi cultural.
Axa urbanistică a oraşului, strada comercială, oferă o imagine sintetică a evoluţiei istorice şi economice a oraşului. Ea deţine şi astăzi toate elementele care au caracterizat străzile comerciale ale oraşelor româneşti, în secolul al XIX-lea: formează miezul dens al oraşului, păstrează distribuţia triplelor artere, este mărginită de casele negustorilor şi ale meşteşugarilor. Ca tipologie, casele urmează un model tradiţional în arhitectura urbană românească: casa cu etaj, prevăzută cu pridvor închis pe toată lungimea faţadei dinspre curte. Doar decoraţia faţadelor principale, aflate în bordura străzii, mărturiseşte despre dorinţa de modernitate a proprietarilor, al căror gust decidea asupra repertoriului ornamental, mai ales pentru că acesta putea exprima direct starea materială şi poziţia socială. Erau preferate motive din stilurile istorice care aveau deja un prestigiu creat şi acceptat.
Construcţii monumentale care exprimă starea economică a proprietarilor se aliniază pe străzile Brăilei. Treptat, chipul oraşului se adaptează la realităţile unei noi epoci, cu o nouă sensibilitate. Prezentarea monumentelor istorice din judeţul Brăila urmăreşte diferite tipologii, care au evoluat de-a lungul istoriei oraşului.

Puteti citi mai multe amanunte aici:

Braila - monumente istorice reprezentative